Benzina a ajuns astăzi la 9.70 lei/litru în unele stații de alimentare din Brașov, iar motorină sub 10 lei nu se mai găsește nicăieri.
Prețul benzinei standard a ajuns vineri, 4 septembrie, la un nivel record în România, litrul fiind vândut cu până la 9,70 lei în stațiile OMV și MOL. În același timp, motorina standard a depășit pragul de 10 lei/l în toate marile rețele, chiar și după reducerea accizei la nivelul maxim permis de lege, prețurile variind între 10,10 și 10,23 lei/l.

Cea mai „ieftină” benzină se găsește astăzi la stațiile Socar:

În ultimele trei zile au avut loc două scumpiri consecutive, care au dus la o creștere totală de aproximativ 0,15 lei pe litru.
În cazul motorinei, prețurile sunt în prezent aproximativ la același nivel cu cele de săptămâna trecută, când acciza era redusă cu 20%. Acum, acciza este redusă cu 25%, măsură care ar fi trebuit să aibă un impact de aproximativ 0,85 lei pe litru asupra prețului final. Benzinăriile au majorat peste noapte prețurile cu aproximativ 0,10 lei pe litru în majoritatea cazurilor. Astfel, efectul noilor măsuri intrate în vigoare a fost practic absorbit de scumpirile de pe piața carburanților din România.
Prețul cel mai mic la motorină în Brașov este practicat astăzi de stațiile Petrom.

Motorina standard cu cel mai mare preț din Brașov se vinde astăzi la stațiile Lokoil.

Evoluția de la pompă este influențată acum și de cotațiile internaționale ale petrolului și, mai ales, ale produselor petroliere rafinate. În cazul motorinei, presiunile de pe piața internațională au fost mai puternice, ceea ce a contribuit la apropierea și apoi depășirea pragului de 10 lei/l în întreaga piață monitorizată.
Astfel, reducerea accizei nu a fost suficientă pentru a împiedica prețul final al motorinei să treacă de 10 lei/l. Totodată, faptul că acciza a fost deja redusă la limita permisă de cadrul legislativ restrânge spațiul pentru o nouă intervenție prin același instrument fiscal.

