Trei cazuri de violență domestică au ajuns în atenția polițiștilor brașoveni în decurs de numai două zile, în localitățile Victoria și Făgăraș. Într-unul dintre cazuri, un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, în timp ce în celelalte două situații agresorii au fost puși sub monitorizare electronică.
În toate cele trei cazuri, polițiștii au stabilit existența unui risc iminent pentru victime și au emis ordine de protecție provizorii.
Și-ar fi agresat soția, la Victoria. Bărbatul a fost reținut
Primul incident a fost sesizat Poliției Orașului Victoria în noaptea de 6 spre 7 septembrie, aproape de miezul nopții. Polițiștii au fost chemați la un imobil de pe strada George Coșbuc, unde fusese semnalat un conflict.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, o femeie în vârstă de 27 de ani ar fi fost agresată fizic de soțul său, provocându-i suferințe fizice.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, iar rezultatul a indicat existența unui risc iminent de violență. În aceste condiții, a fost emis pe loc un ordin de protecție provizoriu, prin care au fost dispuse măsuri pentru protejarea femeii.
În urma probelor administrate în dosarul penal deschis pentru violență în familie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Un alt soț, monitorizat electronic la Făgăraș
O a doua intervenție a avut loc în 7 septembrie, în jurul orei 16.00, în municipiul Făgăraș.
O femeie a sesizat poliția și a reclamat că, în timp ce se afla acasă împreună cu soțul său, acesta ar fi agresat-o fizic în urma unui conflict spontan.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au evaluat situația și au stabilit că există un pericol iminent pentru femeie. Ca urmare, a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
La solicitarea și cu acordul victimei, agresorului i-a fost montat și un dispozitiv electronic de monitorizare. Acesta are rolul de a verifica respectarea măsurilor dispuse și, în special, interdicția de a se apropia de persoana protejată.
Un alt caz, pe fondul consumului de alcool
În aceeași zi, polițiștii din Făgăraș au fost sesizați într-un alt caz de violență domestică.
O femeie a reclamat că, în seara de 6 septembrie, în jurul orei 22.00, partenerul său ar fi agresat-o și ar fi amenințat-o cu acte de violență. Potrivit polițiștilor, incidentul s-ar fi produs la domiciliul celor doi, pe fondul consumului de alcool al bărbatului.
În urma intervenției, polițiștii au constatat că acțiunile bărbatului i-ar fi provocat femeii o stare de temere. Evaluarea riscului a indicat, de asemenea, existența unui pericol iminent.
A fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar ca măsură suplimentară de protecție, agresorului i-a fost montată o brățară electronică de supraveghere.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor
Cele trei cazuri sunt cercetate în cadrul unor dosare penale, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente.
În funcție de rezultatul anchetelor, vor fi dispuse măsurile legale.

