Planetariul „Cosmonaut Dumitru Prunariu” din cadrul Zoo Braşov s-a redeschis astăzi, după aproximativ 8 luni de închidere pentru revizie tehnică.
„Planetariul Braşov a fost închis în această perioadă pentru revizia sistemului de proiecţie. Au fost realizate intervenţii care au durat mai mult decât ne-am fi dorit pentru că au fost necesare piese şi componente specializate, urmate de mai multe etape de testare şi calibrare. În tot acest timp, activitatea noastră nu s-a oprit, au fost realizate observaţii astronomice cu telescoapele, atât în parcurile din Braşov, cât şi în şcoli şi în interiorul Grădinii Zoologice. Acum suntem bucuroşi că putem reveni şi cu spectacolele din cupolă şi că putem primi din nou publicul în Planetariu. Ne dorim ca fiecare vizită aici să trezească întrebări şi curiozitate. Astronomia are această extraordinară capacitate de d-ai face pe copii şi pe adulţi, deopotrivă, să înţeleagă mai bine locul constru în Cosmos. Îi aşteptăm cu nerăbdare pe spectatori să descopere din nou, împreună, cât de spectaculos este Universul!”, a declarat Alin Pânzaru, directorul Grădinii Zoologice Braşov.
Planetariul va fi deschis de marţi până duminică, iar în perioadele de vacanţă şcolară şi în zilele de sărbătoare legală va avea program şi lunea. Toate spectacolele sunt în limba română.
PROGRAM
Marţi, joi şi sâmbătă
– 10:00: 3-2-1, am decolat!
– 11:00: Bunicul savant şi Zoe: Misiunea lumina
– 12:00: Cerul nopţii – Constelaţiile
– 13:00: Expediţia: Recifele de coral
– 15:00: Găurile Negre Supermasive
– 16:00: Partea întunecată a luminii
– 17:00: Scânteia. Universul din noi
– 18:00: Misiunea Asteroid
Miercuri, vineri şi duminică
– 10:00: 3-2-1, am decolat!
– 11:00: Bunicul savant şi Zoe: Misiunea lumina
– 12:00: Sistemul Solar, casa noastră
– 13:00: Expediţia: Recifele de coral
– 15:00: Găurile Negre Supermasive
– 16:00: Partea întunecată a luminii
– 17:00: Scânteia. Universul din noi
– 18:00: Misiunea Asteroid

