Conflictul dintre oameni și animalele sălbatice devine tot mai vizibil în județul Brașov, iar datele Direcției Județene de Mediu arată că, de la începutul anului și până la 1 septembrie, au fost înregistrate 79 de cazuri de pagube produse de specii strict protejate. Valoarea pagubelor consemnate în dosarele de despăgubire a ajuns la 425.877,86 de lei.
Cele mai multe dintre incidente au fost provocate de urși. Din cele 79 de cazuri înregistrate în județ, 62 au fost atribuite acestei specii, în timp ce lupii au fost responsabili pentru alte 16 cazuri. Un alt caz a fost provocat de un castor.
Pagubele au vizat animale domestice, culturi agricole și vehicule implicate în accidente rutiere cu animale sălbatice.
Numărul urșilor evaluați a crescut cu peste 120 într-un singur an
Potrivit Direcției Județene de Mediu Brașov, în ultimii ani numărul exemplarelor de carnivore mari a fost în creștere. Instituția pune această evoluție în principal pe seama măsurilor de protecție a unor specii prevăzute în Anexa nr. 2 la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, dar și pe condițiile favorabile de habitat existente în județ.
Pentru monitorizarea evoluției populațiilor și a distribuției acestora, reprezentanții Direcției Județene de Mediu realizează în fiecare primăvară, în lunile aprilie și mai, acțiuni de evaluare în toate fondurile cinegetice din județ.
Datele din ultimii doi ani indică o creștere a numărului exemplarelor evaluate.
În 2025 au fost evaluate 1.568 de exemplare de urs și 412 exemplare de lup. Un an mai târziu, în 2026, numărul urșilor evaluați a ajuns la 1.691, iar cel al lupilor la 436.
Astfel, într-un singur an, numărul exemplarelor de urs evaluate în județ a crescut cu 123, în timp ce efectivul de lup a crescut cu 24 de exemplare.
62 de pagube provocate de urși
Creșterea populațiilor de carnivore mari este însoțită și de o intensificare a interacțiunilor dintre animalele sălbatice și comunitățile locale.
Potrivit Direcției Județene de Mediu, în acest an au fost consemnate atacuri asupra animalelor domestice, pagube produse culturilor agricole, incidente în care au fost avariate autovehicule, dar și situații în care urșii s-au apropiat frecvent de localități.
Din totalul celor 79 de cazuri de pagube înregistrate până la 1 septembrie, 62 au fost produse de urși. Lupii au fost implicați în 16 cazuri, iar castorul într-un singur caz.
„În cursul anului 2026 până la data de 01 septembrie, la nivelul județului Brașov s-a înregistrat un număr de 79 cazuri de pagube produse de speciile strict protejate (urs, lup, castor) la animale domestice, culturi agricole și vehicule rutiere”, a declarat Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.
Homorod, Bunești, Jibert, Șinca și Hârseni, printre zonele cu cele mai multe incidente
Datele Direcției Județene de Mediu arată că pagubele produse de urși și lupi nu sunt distribuite uniform la nivelul județului.
Cele mai multe situații au fost înregistrate în zonele Homorod, Bunești, Jibert, Șinca și Hârseni.
În aceste localități, apropierea animalelor sălbatice de gospodării și terenurile agricole a dus la apariția unor situații care au necesitat intervenția autorităților și întocmirea documentațiilor pentru acordarea despăgubirilor.
În total, dosarele de despăgubire întocmite la nivelul județului Brașov până la începutul lunii septembrie însumează 425.877,86 de lei.
Nota de plată ar putea fi însă mai mare
Direcția Județeană de Mediu precizează că valoarea de peste 425.000 de lei nu reflectă în totalitate amploarea pagubelor produse de animalele sălbatice.
La această sumă nu sunt incluse toate situațiile în care au fost constituite comisii de constatare și evaluare, dar care nu s-au finalizat cu dosare valide de despăgubire.
Potrivit instituției, există cazuri în care documentele nu au fost verificate de reprezentanții unităților administrativ-teritoriale sau în care nu au fost îndeplinite criteriile necesare pentru acordarea despăgubirilor.
Printre condițiile care trebuie verificate de comisiile de constatare se numără deținerea legală a animalelor, asigurarea pazei permanente și existența unor adăposturi pentru animale pe timpul nopții.
Autoritățile le cer proprietarilor să ia măsuri de prevenție
În acest context, Direcția Județeană de Mediu face apel către persoanele care dețin animale, culturi agricole sau alte bunuri expuse riscului să acorde o atenție sporită măsurilor de prevenire și protecție.
Instituția atrage atenția că problema nu este însă una exclusiv economică.
„Pe lângă pagubele economice și materiale menționate, o altă problemă este impactul pe care carnivorele îl au asupra oamenilor: frica oamenilor, accidentele soldate cu victime”, a transmis DJM Brașov.
Apel către primării pentru intervenții mai rapide
Direcția Județeană de Mediu atrage atenția și asupra responsabilității administrațiilor locale în gestionarea conflictelor dintre oameni și animalele sălbatice.
Potrivit instituției, legislația pune la dispoziția autorităților locale instrumente pentru prevenirea și gestionarea acestor situații, inclusiv posibilitatea încheierii unor contracte de permanență și intervenție imediată, în baza prevederilor OUG nr. 81/2021.
DJM Brașov susține însă că aceste măsuri nu sunt utilizate în toate cazurile la nivelul județului și le solicită primarilor să își asume rolul pe care îl au în gestionarea situațiilor generate de animalele sălbatice.


Un comentariu
Inutilii din Ministerul mediului, prefectura și primarii să plătească din buzunarul personal pagubele din ultimii 10 ani.
Li se datorează integral din cauza prostiei și ticalosiei.