Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri găzduiește expoziția „Linea lignea”, un proiect de grafică și obiect creat de artista Irina Neacșu. Deschis vizitatorilor până la 10 ianuarie 2027, proiectul reunește lucrări de grafică, colaj, schițe și o instalație centrală, oferind o perspectivă artistică asupra peisajului cultural sud-transilvănean.
Lucrările explorează linia ca traseu, desen și memorie, tehnica principală fiind desenul în grafit pe hârtie arhivabilă. Estetica monocromă subliniază deopotrivă delicatețea tehnicii și fragilitatea unui peisaj natural și social supus schimbărilor. Desenele reprezintă elemente vegetale caracteristice zonei — precum porumbul, floarea-soarelui sau grâul —, transpuse la scară reală într-un stil apropiat de arta botanică documentară.
Proiectul include și lucrări textile de mici dimensiuni ce redau „Pomul Vieții” în variante inspirate din meșteșugul săsesc. De asemenea, expoziția pune în dialog bucăți de lemn natural afectat de degradare cu obiecte casnice din lemn recuperate din Transilvania. Instalația centrală suspendă aceste obiecte vopsite parțial în negru-grafit, chestionând rolul obiectului ca martor cultural și modul în care conservăm patrimoniul.
„Expoziția se referă foarte mult la fragilitatea peisajului cultural, care se reflectă în creion și în fragilitatea acestei tehnici. Gestul meu de a lucra cu creionul într-un mod foarte atent, dar și modul de expunere, care contribuie la alterarea voită a lucrărilor pe măsură ce sunt expuse, oglindesc, de fapt, foarte puternic locul în care ne aflăm”, declară artista Irina Neacșu.
La rândul său, Raluca Grigore, administratorul Casei Regelui Charles al III-lea din Viscri, subliniază legătura dintre acest proiect și viziunea spațiului cultural:
„«Linea lignea» continuă firul pe care Casa Regelui îl urmărește încă de la deschiderea sa: acela de a privi patrimoniul transilvănean nu ca pe o colecție de obiecte de muzeu, ci ca pe o memorie vie, pe care trebuie să știm să o citim și să o transmitem mai departe. Lucrările Irinei Neacșu se așază firesc lângă Florilegium, într-un dialog între artă, natură și meșteșug care spune foarte mult despre acest loc și despre motivul pentru care ne întoarcem mereu la el”.
