Unde au dispărut „tradițiile”? Hram cu pizza în loc de sarmale, la o biserică din Botoșani.
La hramul unei biserici din Botoșani credincioșii au primit pizza, un preparat care nu are nicun fel de legătură cu astfel de ocazii, relatează Botoșăneanul.
După Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Pacea, oamenii nu au fost întâmpinați cu tradiționalele sarmale, ci cu pizza. Au fost comandate 75 de cutii, iar după slujbă credincioșii s-au așezat la coadă pentru a primi câte o porție.
Hramul a început cu partea religioasă, însă reprezentanții bisericii au vrut ca ziua de sărbătoare să însemne și apropiere de oamenii din parohie.
Mulți dintre enoriași sunt persoane în vârstă, în special pensionari cu venituri reduse.
Pentru părintele Marian Macuc și preoteasa Anamaria Macuc, astfel de gesturi fac parte dintr-un mod mai larg de a fi aproape de comunitatea pe care o păstoresc, relatează sursa citată.

