Sistemul centralizat de termoficare din Brașov continuă să se extindă, următoarea investiție importantă fiind pregătită pentru zona Gară – Coresi. Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor, contractul având o valoare estimată de 7.040.557 de lei, fără TVA.
Constructorul desemnat în urma procedurii de achiziție va avea la dispoziție 12 luni pentru realizarea investiției.
Hoteluri și clădiri importante, pe lista viitorilor consumatori
Noua rețea va permite racordarea unor clădiri care în prezent folosesc sisteme individuale de încălzire.
Printre acestea se numără sediul Poștei Române din apropierea Gării Brașov, Hotel Kronwell, Belaqva Active Wellness și Hotel Qosmo.
Pe lângă acești consumatori, SPLT Brașov intenționează să atragă la sistemul centralizat și consumatori casnici din zonele traversate de noua infrastructură.
Pentru clădirile de pe Bulevardul Gării
este prevăzută realizarea unui tronson de rețea cu o lungime de aproximativ 314 metri.
Acesta va fi amplasat în zona Sălii Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaș”, care este deja racordată la sistemul centralizat, și va face legătura cu rețeaua de transport care alimentează zona Gară – Griviței.
Două noi branșamente pe strada Zaharia Stancu
Pentru imobilele de pe strada Zaharia Stancu, respectiv Belaqva Active Wellness și Hotel Qosmo, proiectul presupune realizarea a două branșamente la rețeaua de transport existentă, utilizată pentru alimentarea cu agent termic a zonei Tractorul.
Branșamentul destinat Belaqva Active Wellness va avea aproximativ 106 metri, în timp ce pentru Hotel Qosmo este prevăzut un branșament cu o lungime de aproximativ 54 de metri.
Investiția urmărește astfel extinderea sistemului centralizat către zone în care există în prezent consumatori care își produc individual agentul termic.
SPLT estimează o reducere de 429 de tone de CO₂ anual
Potrivit estimărilor SPLT, realizarea noii rețele va contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu aproximativ 429 de tone anual.
Operatorul local consideră că investiția va contribui la atingerea obiectivelor climatice asumate la nivelul municipiului, dar și la creșterea încrederii în sistemul centralizat.
Un alt argument invocat de SPLT este faptul că noua rețea ar urma să funcționeze fără pierderile caracteristice infrastructurii vechi, ceea ce ar putea încuraja și alți consumatori să opteze pentru racordarea la sistemul centralizat.
Investiția face parte din strategia începută în urmă cu mai mulți ani de municipalitate pentru extinderea sistemului centralizat de termoficare către noi zone și consumatori din Brașov.

