Actorul brașovean Jean Paler susține că i s-a pierdut buletinul la Spitalul de Neurologie Brașov. Reprezentanții instituției neagă: „Nu reținem actele pacienților”
Actorul de comedie Jean Paler acuză personalul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov că i-a pierdut actul de identitate în timpul unei internări recente. Reprezentanții instituției resping ferm acuzațiile, precizând că spitalul nu preia și nu păstrează buletinele pacienților.
„Dragi prieteni, dragi oameni buni care mă urmăriți și mă susțineți de atâția ani, simt nevoia să împărtășesc cu dvs o situație extrem de neplăcută și revoltătoare prin care trec în această perioadă. Pe lângă problemele de sănătate care m-au adus prin spitale și de care încerc să mă adun, m-am trezit cu o <<surpriză>> greu de descris: mi-a fost pierdut buletinul chiar în incinta spitalului de neurologie din Brașov.
Da! Exact așa cum ați citit.
Acum în loc să mă pot concentra pe refacere, sunt nevoit să fiu pus pe drumuri și pus în situația de a o lua de la capăt cu actele, dintr-o eroare care nu îmi aparține. Când ai mei au încercat să vorbească omenește cu personalul, răspunsul a fost de o nepăsare totală: „Mergeți liniștit acasă, că vă sunăm noi dacă îl găsim.” “Adică ne spălăm pe mâini de tine și mâine nu mai știm nimic.
Că poate nu l-ați avut … păi cum să nu îl am că altfel nu puteam fi internat !!!
Iar cireașa de pe tort a venit din partea paznicului, o mărturisire care pe mine unul m-a revoltat “nu ar fi prima dată când se întâmplă asta, se practică.” Lucru pe care nu mi l-a spus mie ci unui membru al familiei mele. Cum adică dom’le se practică ?!! Și nimeni nu fac nimic?
Păi cum este posibil?! Într-un spital, actele oamenilor se pierd pe bandă rulantă și nimeni nu pățește nimic? În loc să mă pot odihni și să mă pun pe picioare, trebuie să stau să mă frământ din cauza haosului și a lipsei de responsabilitate din sistem?!
Rușinos !!!”, a scris pe facebook actorul Jean Paler.
Ce spun reprezentanții Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov
„Persoana la care face referire postarea a beneficiat de serviciile medicale ale Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, fiind îngrijită și tratată corespunzător pe perioada internării, iar ulterior externată. În ceea ce privește actul de identitate menționat, precizăm că spitalul nu reține și nu are în păstrare actele de identitate ale pacienților pe perioada internării. Actul de identitate al persoanei în cauză nu a fost predat spitalului spre păstrare și nu s-a aflat în custodia instituției.
Regretăm situația în care se află persoana respectivă și inconvenientele generate de faptul că, în prezent, nu își mai găsește actul de identitate. Spitalul va acorda tot sprijinul necesar pentru clarificarea împrejurărilor în care acesta ar fi putut fi pierdut.
Referitor la afirmația atribuită unui agent de pază, precizăm că serviciile de pază sunt asigurate de un prestator extern, personalul de pază nefiind angajat al spitalului. În cursul zilei de luni vom solicita prestatorului identificarea persoanei care ar fi făcut afirmația relatată public și clarificarea situației, inclusiv dacă această afirmație a fost într-adevăr făcută și, în caz afirmativ, pe ce informații concrete s-a bazat.
Conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov tratează cu seriozitate orice sesizare formulată de pacienți sau aparținători și va verifica aspectele semnalate, fără a trage concluzii înainte de stabilirea situației de fapt”, au explicat pentru Biz Brașov reprezentanții Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov.


Un comentariu
Lăsați-l, are început de Alzheimer, uită ce face. Așa-i la bătrânețe.