Două service-uri auto, o stație ITP și o spălătorie din Brașov, mistuite azi-noapte de un incendiu. Pompierii brașoveni au luptat cu flăcările timp de 4 ore.
În această noapte, la ora 03.38, pompierii brașoveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală industrială din municipiul Brașov, în zona Uzina 2, pe strada Zizinului.
La fața locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în interiorul halei, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Au fost cuprinse de flăcări două service-uri auto, o stație ITP, precum și o spălătorie/ curățătorie”, transmit reprezentanții ISU Brașov.
Pompierii au acționat atât pentru localizarea și lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea construcțiilor învecinate, având în vedere pericolul de propagare a flăcărilor la imobilele din apropiere.
După aproximativ patru ore de intervenție, incendiul a fost lichidat în jurul orei 07:30.
În sinistru nu s-au înregistrat victime. Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.


