Omul de afaceri Jürgen Faff – proprietarul companiei aeriene Fly Lili care a efectuat zboruri la și de la Brașov – țintă a unei acțiuni de răzbunare?
În urmă cu câteva zile, o platformă de investigații jurnalistice a publicat un articol în care îl acuză de „afaceri necurate” pe Jürgen Faff, proprietarul Fly Lili, compania aeriană care a efectuat zboruri la și de la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.
Între-un comunicat remis presei, Jürgen Faff respinge acuzațiile formulate în materialele publicate de platforma de investigații privind presupuse fraude cu fonduri europene în legătură cu proiecte fotovoltaice și susține că prezentarea faptelor este „tendențioasă” și nu demonstrează vreo conduită ilegală din partea sa. Mai mult, Faff spune că toată „acțiunea jurnalistică” ar fi început după ce firma lui a refuzat să sponsorizeze publicația.
Ultima investigație a publicației, preluată la nivel național de mai multe entități media, se referă la presupuse ilegalități făcute de compania condusă de omul de afaceri din Sibiu în legătură cu proiectul unui parc fotovoltaic finanțat din fonduri europene.
Faff afirmă că a preluat proiectul fotovoltaic după aprobarea finanțării și a bugetului și că, potrivit documentelor pe care le deține, costurile luate ulterior în calcul erau chiar mai mici decât cele aprobate inițial. El cere verificarea valorii finanțate, a sumelor efectiv decontate și a eventualelor acte prin care ar fi fost majorate costurile proiectului.
Unul dintre argumentele invocate de omul de afaceri este o verificare efectuată în 2018 de Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF). Potrivit lui Faff, controlul pe această speță nu a identificat nereguli sau indicii privind săvârșirea unor fapte penale de natură să afecteze interesele financiare ale Uniunii Europene.
Faff mai susține că în materialul publicat ar exista o confuzie între el și Jürgen Maurer, persoană care, potrivit poziției sale publice, ocupa funcția de director în cadrul Sun To Power și avea responsabilități de project management pentru ET Solutions. El precizează că ET Solar și ET Solutions erau active în România înaintea colaborării sale cu grupul. Cele 3 firme au fost împicare în proiectul în care a ajuns și una din companiile lui Jürgen Faff. Detalii destpe acest subiect, aici.
Omul de afaceri afirmă, de asemenea, că înaintea începerii seriei de materiale critice ar fi fost contactat de publicație și i s-ar fi solicitat o sponsorizare, pe care a refuzat-o. Faff consideră că această cronologie trebuie făcută publică și verificată independent. El spune că este dispus să pună la dispoziția oricui documentele relevante.
„Respect rolul presei de a investiga utilizarea fondurilor publice și nu solicit niciun tratament favorabil. În același timp, acuzațiile privind fraudarea unor fonduri europene, utilizarea unor „firme paravan”, controlul ocult al unor societăți ori majorarea artificială a unor facturi sunt afirmații de o gravitate însemnată, care nu își regăsesc corespondentul în realitatea factuală.
…
Finalmente, reiterez ceea ce cred ca reprezintă, în realitate, campania Context. Conflictul cu Context a început în momentul în care publicația mi-a solicitat o sponsorizare, solicitare pe care am refuzat-o; ulterior au urmat, succesiv, materiale critice despre mine, unele dintre ele conținând afirmații pe care le-am contestat public și în instanță ca fiind false sau profund denaturate, de la pretinsa „fermă de capre” de pe terenul de golf până la presupuse „legături cu Rusia” și asocieri personale pe care faptele nu le susțin.
Seria acestor articole, frecvența lor și repetarea aceleiași construcții editoriale — asocierea numelui meu cu acuzații grave, societăți, persoane și împrejurări disparate — au creat în timp o narațiune publică pe care am contestat-o constant ca fiind tendențioasă și lipsită de suport factual.
Actualul articol apare, așadar, pe fondul unui conflict vechi și documentabil dintre mine și Context, început înaintea acestei investigații și continuat după refuzul sponsorizării, împrejurare care trebuie cunoscută de public atunci când apreciază atât conținutul materialului de astăzi, cât și obiectivitatea modului în care acesta a fost construit.
Libertatea presei include dreptul de a investiga și de a critica. Aceeași libertate presupune însă și distincția dintre ceea ce documentele demonstrează, ceea ce o sursă afirmă și concluzia pe care jurnalistul o prezintă publicului ca fapt.
Jurgen Andreas FAFF”, se arată în comunicatul transmis de omul de afaceri.


Un comentariu
sigur, ca daca te santajeaza unii, e normal sa te duci la ei sa dai interviuri, cum a facut asta dupa ce l-au legat ca n-a platit sanatatea si somajul angajatilor