Lucrările pentru amenajarea noii secții de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, care va funcționa în Pavilionul Tractorul, au intrat într-o nouă etapă. După ce, în luna iulie, au fost demarate oficial intervențiile la spațiile interioare ale clădirii, Primăria Brașov începe pregătirile pentru reabilitarea exteriorului imobilului.
Municipalitatea și-a asumat lucrările de intervenție asupra clădirii, iar primul pas este contractarea unei firme specializate care să elaboreze documentațiile tehnice necesare. Pentru aceste servicii, Primăria Brașov este dispusă să plătească 268.500 de lei.
Firma care va obține contractul de proiectare va avea la dispoziție două luni de la semnarea contractului pentru a finaliza și preda documentația tehnică ce va sta la baza lucrărilor propriu-zise de reabilitare, potrivit informațiilor citate de Bzb.ro.
Acoperiș nou, tâmplărie înlocuită și fațadă reparată
Potrivit anunțului municipalității, intervențiile pregătite pentru Pavilionul Tractorul vizează principalele elemente exterioare ale clădirii. Astfel, proiectul va include repararea acoperișului, înlocuirea tâmplăriei și repararea fațadei.
Lucrările sunt necesare în contextul în care imobilul urmează să găzduiască noua secție de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, amenajată printr-un proiect în care sunt implicați atât reprezentanți ai sistemului medical, cât și ai mediului privat și ai societății civile.
Lucrările la interior au început în luna iulie
În 28 iulie, Fundația Metropolis a anunțat începerea lucrărilor de amenajare a spațiilor interioare în care va funcționa Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.
La acel moment, președintele fundației, Codin Maticiuc, preciza că valoarea totală a investiției este estimată la 1,5 milioane de euro, proiectul urmând să fie realizat în două etape.
Prima etapă vizează spațiile de la parterul Pavilionului Tractorul. Aici urmează să fie amenajate cabinete de tratament, o farmacie și saloane pentru pacienții cu afecțiuni oncologice, cu o capacitate de opt paturi.
„Pentru lucrările incluse în această etapă avem banii (700.000 de euro – n.r.). În etapa a doua avem în plan să amenajăm încă 17 paturi pentru tratament, iar la etajul al doilea să amenajăm o secție de paliație”, declara Codin Maticiuc.
Pentru cea de-a doua etapă ar mai fi necesară o finanțare de aproximativ 800.000 de euro.

