Consilierii judeţeni braşoveni au fost convocaţi miercuri, 16 septembrie, într-o şedinţă extraordinară având ca punct principal pe ordinea de zi aprobarea devizului actualizat pentru modernizarea drumului judeţean DJ 104D, pe tronsonul Şoarş – Bărcut – limită de judeţ Sibiu (Lot III). Veștile sunt extrem de bune pentru finanțele locale, valoarea totală a lucrărilor scăzând considerabil în urma elaborării proiectului tehnic și a calculelor finale.
Această ajustare se reflectă direct în contribuţia proprie a administraţiei judeţene, care va achita cu 41.489.363 de lei mai puţin decât estimările inițiale.
În urma actualizării, valoarea totală a investiției finanțate prin Programul Naţional „Anghel Saligny” este stabilită la 100.357.916 lei cu TVA. Din această sumă, 70.000.000 de lei reprezintă asistenţa nerambursabilă asigurată de la bugetul de stat, în timp ce contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Braşov scade la 30.357.916 lei. Prin comparație, în luna decembrie a anului 2025, când a fost aprobată o versiune anterioară a proiectului, investiţia se ridica la 141.847.279 lei cu TVA, iar efortul financiar al administrației județene depășea 71,8 milioane de lei.
Șantierul avansează rapid spre finalizare
Lucrările de modernizare a acestui sector de drum în lungime de 15,355 kilometri sunt executate de SC PORR Construct SRL și au demarat în luna noiembrie a anului 2025. Șantierul a înregistrat un ritm alert, reprezentanții Consiliului Judeţean Braşov anunțând încă din luna iulie a acestui an că stadiul fizic al proiectului a depășit pragul de 50%.
Proiectul de infrastructură este unul complex și include consolidarea şi ranforsarea structurii rutiere, instalarea unui sistem eficient de captare a apelor pluviale, refacerea carosabilului şi a trotuarelor, precum și amenajarea acceselor către proprietăţi. De asemenea, investiția include reconstruirea unui pod și reabilitarea altor două structuri existente. La finalizarea lucrărilor, tronsonul Şoarş – Bărcuţ, alături de sectorul Făgăraş – Şoarş aflat și el în planul de modernizare, va funcționa ca o rută alternativă modernă și rapidă la drumul național DN 1.


Un comentariu
Oare mai ieftin?
Ieftineala acum, ca peste 5 ani să trebuiască făcute din nou lucrările?
Se aplică : ne ieftinim ca să ne scumpim? Suntem prea săraci ca să cumpărăm ce e ieftin? Puțin dai, puțin face?
Cu restul de bani ce se face?