Pentru Brașov, miza este ca infrastructura educațională să țină pasul cu transformările orașului. În cartierele în care în urmă cu câțiva ani predominau terenurile libere și șantierele rezidențiale, numărul familiilor cu copii a crescut, iar necesarul de creșe, grădinițe și școli a devenit una dintre principalele probleme ale dezvoltării urbane.
Brașovul își extinde infrastructura educațională pe măsură ce noi cartiere se dezvoltă și apar tot mai multe familii cu copii. Mai multe investiții în creșe și grădinițe se apropie de finalizare, în timp ce municipalitatea are deja în lucru sau în pregătire noi proiecte pentru unități de învățământ în Tractorul, Bartolomeu-Avantgarden, Stupini, Triaj și alte zone ale orașului.
O parte dintre proiectele aflate în construcție ar urma să fie finalizate în perioada următoare, iar Primăria Brașov pregătește deja procedurile administrative necesare pentru ca noile clădiri să poată fi introduse în rețeaua școlară. Ulterior, Inspectoratul Școlar Județean Brașov va putea începe demersurile pentru asigurarea personalului necesar funcționării acestora.
Stadiul principalelor investiții a fost prezentat de primarul George Scripcaru în cadrul emisiunii „Vocea Brașovului”, de la Radio România Brașov.
„Facem în septembrie procedura de introducere în rețeaua școlară a noilor infrastructuri executate. În octombrie facem partea de edificare, înscrierea în Cartea Funciară și le predăm Inspectoratului Școlar Județean”, a declarat George Scripcaru.
Una dintre investițiile importante care se apropie de finalizare este complexul preșcolar construit pe strada Ioan V. Socec, în cartierul Tractorul. Ansamblul cuprinde atât o grădiniță, cât și o creșă, fiind dimensionat pentru sute de copii.
Grădinița va avea o capacitate de 240 de copii, în timp ce creșa va putea primi aproximativ 70 de copii.
În această perioadă, lucrările se concentrează în special pe amenajările exterioare, parcări și accese, după ce construcția propriu-zisă a avansat. Municipalitatea anunțase recent că atât grădinița de pe strada Ioan Socec, cât și cea de pe strada Carpaților sunt proiecte care urmează să intre în etapa de predare către Inspectoratul Școlar Județean.
Creșe noi în Avantgarden și Stupini
Extinderea infrastructurii pentru copii nu se oprește însă în Tractorul. Alte două creșe sunt în construcție în cartiere care au cunoscut o dezvoltare imobiliară accelerată în ultimii ani.
În Bartolomeu-Avantgarden continuă lucrările la creșa de pe strada Lebedei. Noua unitate va avea șapte grupe și o capacitate de 70 de copii. Investiția depășește 14 milioane de lei, iar termenul anunțat pentru finalizarea lucrărilor este primăvara anului viitor.
O situație similară este și în Stupini, unde municipalitatea construiește prima creșă din cartier. Unitatea de pe strada Fundăturii va avea tot șapte grupe și 70 de locuri, iar finalizarea este programată pentru primăvara anului 2027.
La începutul lunii septembrie, constructorul finalizase infrastructura clădirii și lucra la realizarea suprastructurii.
În Bartolomeu-Avantgarden, copiii beneficiază deja de o nouă unitate de învățământ preșcolar. Grădinița de pe strada Pelicanului a fost deschisă odată cu începutul actualului an școlar, astfel că investiția a intrat deja în etapa de utilizare.
O nouă grădiniță de 240 de copii, în zona Coresi
Un alt proiect important pentru infrastructura educațională a Brașovului a intrat recent în etapa de execuție. La începutul lunii septembrie a fost predat constructorului amplasamentul de pe strada Tudor Arghezi, din zona Coresi, unde urmează să fie construită o nouă grădiniță.
Clădirea va avea 12 grupe și o capacitate totală de 240 de copii.
Proiectul este unul mai aparte și din perspectiva amenajării spațiilor exterioare. Potrivit municipalității, investiția prevede o zonă verde care va continua din curtea grădiniței până pe acoperișul clădirii. Aceasta va putea fi utilizată inclusiv ca spațiu de joacă.
Contractul pentru construirea și dotarea noii grădinițe are o valoare de aproximativ 21,2 milioane de lei.
Tot în zona Coresi, însă pe strada Zaharia Stancu, Primăria Brașov pregătește o investiție de dimensiuni considerabil mai mari: o nouă școală gimnazială.
Școala este proiectată pentru aproximativ 900 de elevi și va avea 36 de săli de clasă, șapte laboratoare, bibliotecă, cantină și amfiteatru. Proiectul include și o sală de sport cu peste 260 de locuri.
În acest caz, procedurile pentru proiectare și execuție sunt în derulare.
Investițiile vin într-o zonă în care dezvoltarea rezidențială a generat o presiune tot mai mare asupra infrastructurii publice, inclusiv asupra școlilor și grădinițelor. Creșterea numărului de locuințe în cartiere precum Tractorul-Coresi și Bartolomeu-Avantgarden a făcut necesară și dezvoltarea unor servicii publice care să țină pasul cu numărul de locuitori.
Școala nr. 14, între extinderea spațiilor și soluțiile provizorii
Problema capacității insuficiente a unităților de învățământ nu este însă specifică doar cartierelor noi.
Municipalitatea are în derulare sau în pregătire investiții și la mai multe unități de învățământ existente, printre acestea numărându-se grădinițele de pe străzile Câmpului și Inului, precum și Școlile Gimnaziale nr. 8, 12, 14 și 31.
Un caz aparte este Școala Gimnazială nr. 14, unde Primăria încearcă să rezolve deficitul de spațiu atât prin intervenții asupra clădirilor existente, cât și prin construirea unui nou corp în zona Agricultorilor.
Până la realizarea soluțiilor definitive, lipsa spațiului a dus inclusiv la utilizarea unor săli modulare pentru desfășurarea activității didactice.
În paralel, municipalitatea are în vedere și păstrarea în circuitul educațional a unui imobil utilizat în prezent temporar pentru copiii de la Grădinița nr. 5, din zona Carierei.
Potrivit lui George Scripcaru, după încheierea utilizării temporare, clădirea ar putea fi adaptată pentru copii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale, ceea ce ar permite municipalității să utilizeze în continuare infrastructura și să răspundă unei alte nevoi existente în sistemul educațional.
O nouă grădiniță este pregătită și în Triaj
Lista proiectelor nu se limitează la zonele Tractorul și Bartolomeu. Primăria are în pregătire și o nouă grădiniță în cartierul Triaj, pe strada Simeria.
Astfel, investițiile urmăresc să acopere atât zonele în care au apărut cartiere rezidențiale noi, cât și zonele în care infrastructura educațională existentă trebuie adaptată la numărul actual de copii.
Pentru municipalitate, una dintre etapele importante care urmează este transformarea clădirilor finalizate în unități funcționale ale sistemului de învățământ. Introducerea acestora în rețeaua școlară, înscrierea în Cartea Funciară și predarea către Inspectoratul Școlar Județean reprezintă pașii administrativi care trebuie parcurși înainte ca noile spații să poată fi ocupate de copii și cadre didactice.
În bugetul pe 2026 au fost incluse, de altfel, documentații și investiții pentru mai multe unități educaționale noi, dar și pentru extinderea unor școli și grădinițe existente.


Un comentariu
Baga mare Scripcarel, inunda cu stiri pana nu mai apar alea cu distrugerea parcului si catedrala neamului prost!