Unul dintre cei mai bogați oameni din Ungaria, cu afaceri majore în Brașov, audiat într-un dosar de mită
Omul de afaceri Dániel Jellinek, aflat în topul celor mai bogați unguri, care deține Grupul Indotek, cu mari afaceri în România, a fost chemat de poliție și procurori, în Ungaria, pentru a fi audiat în cadrul unei anchete privind o presupusă mită legată de un contract de achiziție de autobuze.
Procurorii maghiari au efectuat percheziții la mai multe adrese și au spus că audiază patru suspecți.
Trei persoane au fost reținute. După apariția unor reportaje în presa locală și a unor comentarii ale prim-ministrului Peter Magyar cu privire la acest caz, Indotek Group, firma imobiliară condusă de Jellinek, a declarat pentru Reuters că Jellinek „a fost chemat la poliție pentru a fi interogat în dimineața zilei de 15 septembrie”.
Compania a precizat că acesta s-a prezentat de bunăvoie la o citație emisă de Biroul Național de Investigații din Ungaria pe 10 septembrie și că, de atunci, a rămas în permanență la dispoziția autorităților.
Conform listei Forbes din 2025 a celor mai bogați maghiari, Jellinek ocupa locul al șaptelea, cu o avere estimată la aproximativ 313 miliarde de forinți (988 de milioane de dolari).
Acesta a fost implicat în mai multe tranzacții imobiliare de amploare, inclusiv tranzacții cu Istvan Tiborcz, ginerele fostului premier Viktor Orban. În 2019, Indotek a achiziționat emblematicul Hotel Gellert din Budapesta, iar în 2022 l-a vândut grupului BDPST al lui Tiborcz. Indotek a declarat că Jellinek, directorul general al companiei, va continua să coopereze pe deplin cu autoritățile.
„Poziția noastră fermă este că domnul Jellinek nu a comis nicio infracțiune în legătură cu acest caz. Suntem încrezători că ancheta va confirma acest lucru și că procedurile împotriva sa vor fi în curând clasate. Ancheta nu vizează nicio companie sau activ al Grupului Indotek, iar Grupul își continuă activitatea fără întreruperi”, a declarat compania.
Discuția vizează cumpărarea a 4 din cele 9 centre comerciale în care funcționează magazine ATAC Hiper Discount deschise în locul unor hipermarketuri Auchan, respectiv din localitățile Brașov, Ploiești, Târgu Mureș și Satu Mare.
Tranzacția imobiliară este una de tip sale & lease back (vânzare & închiriere), care prevede achiziționarea dreptului de proprietate asupra „pereților” centrelor comerciale în cadrul cărora operează hipermaketurile ATAC în sistem de chiriaș. Tranzacția nu are legătură cu brandul Auchan, care continuă să se extindă în România, ci cu spațiile fizice în care funcționează aceste magazine.
Citiți mai departe, pe profit.ro.

