Duminică, 20 septembrie, concursul de ciclism de șosea „Linia 20” ce se va desfășura pe Drumul poienii va modifica circulația obișnuită pe linia RATBV 20, Livada Poștei – Poiana Brașov
Date fiind restricțiile de circulație ce vor opera pe parcursul zilei, orarul autobuzelor de pe linia 20 va suferi următoarele modificări:
- Interval de restricție pe ambele sensuri în intervalul orar 09:00 – 12:30 cursa populară va avea loc în intervalul de timp 09:55 – 10:10, iar cursa KoM se va desfășura în intervalul 10:55 – 11:10. În acest context, ultima urcare a autobuzelor RATBV din Livada Poștei spre Poiana Brașov înainte de oprirea circulației va fi la ora 08:40, iar apoi la ora 12:30. Ultima coborâre din Poiana Brașov spre Livada Poștei înainte de prima oprire va fi la ora 08:30, iar apoi la ora 12:30 după reluarea circulației.
- Interval de restricție pe ambele sensuri în intervalul orar 14:00 – 16:30: proba Contratimp pe echipe va avea loc în intervalul 14:00 – 16:30. Ca urmare a desfășurării acestei probe, ultima urcare a autobuzelor RATBV din Livada Poștei înainte de a doua oprire a circulației spre Poiana Brașov va fi la ora 13:35, iar prima urcare la ora 16:30 după reluarea traficului rutier. Ultima coborâre înainte de a doua sistare a circulației din Poiana Brașov spre Livada Poștei va fi la ora 13:40, iar prima coborâre va fi la ora 16:30.

