Primăria continuă implementarea măsurilor de îmbunătățire a calității aerului la nivelul municipiului Brașov prin introducerea unor soluții de transport sustenabil, având ca bază transportul în comun, și aprobarea unor politici publice care au ca scop reducerea poluării.
Una dintre soluțiile aplicate deja cu succes în foarte multe orașe din țară și străinătate este cea a unei politici tarifare pentru locurile de parcare publice din zonele aglomerate care să încurajeze alegerea altor soluții decât cea a autoturismului personal.
Astfel, proiectul noului ,,Regulament de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată în Municipiul Braşov”, vine cu o serie de prevederi care se încadrează în acest obiectiv, de reducere a traficului auto din zonele aglomerate.
În zilele lucrătoare mai ieftin, în weeekend, mai scump
Poate cea mai importantă prevedere este cea referitoare la noile tarife, diferențiate pe zile lucrătoare și zile de weekend în zona 0.
În ce zone se va plăti cel mai mult
Astfel, propunerea serviciului de specialitate este ca pentru centrul istoric, Poiana Brașov, zona gării, lacul Noua și Grădina Zoologică, noul tarif să fie de 5 lei/oră în zilele lucrătoare și de 10 lei/ oră în weekend (sâmbătă și duminică). Această soluție și-a dovedit utilitatea în celelalte orașe, fie prin aceea că o parte dintre șoferi au ales alte soluții de transport, fie au parcat în zonele adiacente zonei 0 și au venit pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Numărul celor care au preferat să plătească tariful pentru zona 0 fiind în scădere.
Tot în același scop, abonamentele pentru zona 0 sunt valabile doar de luni până vineri, valoarea acestora fiind de 300 de lei.
Tarifele de parcare pentru zona I cresc cu 1 leu, ajungând la 3 lei/oră, iar în zona II cu 50 de bani, ajungând la 2 lei.
De asemenea și programul pentru care se achită tariful de parcare se modifică prin această propunere, astfel, plata tarifului de parcare se va face de la 8.00 la 22.00 (în prezent este de la 8.00 la 20.00), iar acest tarif se va plăti de luni până duminică (în prezent în zilele de duminică nu se achită tarif de parcare).
Amenzi piperate pentru cei care nu plătesc
Și amenzile sunt diferențiate pentru zona 0, astfel, de luni până vineri amenda este între 500 și 1.000 de lei, iar sâmbăta și duminica, între 1.000 și 1.500 lei.
Regulamentul vine și cu o soluție pentru cei care au uitat să își plătească tariful de parcare sau au depășit termenul, astfel în loc de amendă, pot, până a doua zi dimineața, la ora 8.00, să plătească un tarif majorat, de asemenea diferențiat pentru zona 0, luni – vineri: 100 de lei, sâmbătă-duminică: 200 de lei.
Se introduce blocarea la roată
Pentru a reduce timpul de soluționare a contravențiilor, noul regulament introduce și măsurile tehnico-administrative. Astfel, în cazul celor care ocupă locurile de parcare publice fără achitarea tarifului de parcare corespunzător zonei tarifare sau fără deținerea unui abonament de parcare valabil, agenții constatatori pot dispune măsura de imobilizarea autovehiculului (blocare roată).
Astfel, pe lângă tariful majorat sau amendă, proprietarul autovehiculului imobilizat trebuie să plătească un tarif de 100 de lei (conform proiectului de hotărâre de modificare a Regulamentului privind activităţile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe raza teritorială a UAT Municipiul Braşov, supus de asemenea dezbaterii publice în această perioadă).
Brașovenii pot face propuneri de modificare și completare a proiectului de regulament până în data de 9.10.2026, formularul online, secțiunea ,,depune opinie la proiectul de HCL”; pe e-mail: infopublice@brasovcity.ro; prin poștă, pe adresa: B-dul. Eroilor nr. 8 Brașov, cod poștal 500007 sau la sediul instituției, la Registratură, adresa B-dul. Eroilor nr. 8, program cu publicul: (Luni-Joi, 8.00-14.00,Vineri de la 8.00-13.00).
Același termen îl au la dispoziție și pentru propunerile de modificare Regulamentului privind activităţile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe raza teritorială a UAT Municipiul Braşov.


3 comentarii
Gunoaie ahtiate după bani.
HUOOOOOOO
Primăria Brașov ar trebui să pună parcare cu plată și noaptea la sala Sporturilor și așa nu mai stau acei indivizi sa ne terorizeze până dimineața
Doar mie mi se pare un contrast de neinteles intre: mergeți cu autobuzul!(iar daca nu mergeti, platiti scump) si….vrem sa facem o parcare in centru, in locul parcului (incurajam transportul cu masina, caci vor fi parcari disponibile)?