Centrul de Aport Voluntar (CAV) din cartierul brașovean Stupini este finalizat, însă nu poate fi încă deschis pentru populație. Municipalitatea mai are de parcurs câteva etape administrative, următorul pas fiind aprobarea documentației pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii activității de operare a centrului.
Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării Consiliului Local Brașov în ședința de vineri, 25 septembrie, potrivit Bzb.ro, după care Primăria va putea derula procedura pentru desemnarea operatorului.
Noul CAV este destinat deșeurilor care nu pot fi aruncate în pubelele individuale sau în platformele de colectare de proximitate. Aici vor putea fi aduse, separat, deșeuri voluminoase, textile, lemn și mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii, deșeuri menajere cu conținut periculos, deșeuri provenite din construcții și demolări, precum și deșeuri verzi.
Practic, centrul va completa sistemul actual de colectare separată din municipiu. Dacă deșeurile reciclabile obișnuite sunt colectate de la sursă și prin ecoinsulele digitalizate, CAV-ul este destinat fluxurilor de deșeuri cu regim special, pentru care populația are nevoie de o alternativă la pubelele obișnuite.
Predarea deșeurilor acceptate va fi gratuită
Un aspect important pentru brașoveni este că predarea deșeurilor acceptate în cadrul CAV-ului nu va fi taxată.
„Cheltuielile de operare ale CAV mic se acoperă din bugetul local printr-un tarif stabilit prin contract, fără perceperea de taxe de la populație pentru predarea deșeurilor acceptate. Utilizatorii predau gratuit fluxurile prevăzute în regulamentul local”, se precizează în referatul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre.
Centrul va funcționa ca un punct de colectare autorizat, de unde deșeurile vor fi direcționate către instalații de reciclare, valorificare sau eliminare, în funcție de tipul acestora.
Peste 45.000 de locuitori vor fi deserviți
CAV-ul amenajat în Stupini este un centru de mici dimensiuni, destinat în principal locuitorilor din cartierele Bartolomeu Nord și Stupini. Potrivit documentației municipalității, aria deservită este de 45.271 de locuitori.
Investiția a fost pregătită inițial cu bani europeni, Primăria Brașov obținând încă din 2022 o finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Au urmat aproximativ doi ani de elaborare a documentațiilor, iar licitația pentru lucrări a fost lansată abia în noiembrie 2024. Contractul de execuție a fost semnat în martie 2025.
Proiectul a trecut însă printr-o situație complicată în ceea ce privește finanțarea. Când lucrările erau realizate în proporție de aproximativ 70%, finanțarea prin PNRR a fost oprită. Potrivit municipalității, măsura ar fi trebuit să vizeze investițiile cu un grad de finalizare mai mic de 30%.
Pentru ca investiția să poată fi dusă la capăt, proiectul a fost ulterior preluat într-un program de finanțare al Administrației Fondului pentru Mediu.
2,7 milioane de lei pentru amenajarea centrului
Lucrările de amenajare a CAV-ului din Stupini au costat 2.722.388 de lei, fără TVA, și au fost executate de compania Bracoma Sport SRL din Râșnov.
Deși investiția este finalizată din punct de vedere fizic, centrul nu poate fi încă utilizat de populație. Municipalitatea trebuie să parcurgă procedura pentru desemnarea operatorului care va asigura activitatea de operare a centrului.
Astfel, după aprobarea documentației de atribuire de către Consiliul Local și derularea procedurii, noul punct de colectare ar urma să poată fi pus efectiv la dispoziția celor peste 45.000 de locuitori din Stupini și Bartolomeu Nord.
Pentru aceștia, CAV-ul va reprezenta o soluție pentru o problemă care apare frecvent în gospodării: unde pot fi duse mobilierul vechi, electrocasnicele, anvelopele, molozul rezultat din mici lucrări, deșeurile verzi sau alte deșeuri care nu pot fi abandonate lângă platformele de gunoi și nici introduse în recipientele obișnuite.

