Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav își pregătește o nouă organigramă. Consilierii județeni brașoveni vor dezbate în ședința de plen de joi, 24 septembrie, un proiect de hotărâre privind reorganizarea Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav.
Solicitarea a fost transmisă Consiliului Județean Brașov de conducerea aeroportului, care argumentează că reorganizarea este necesară pentru optimizarea activității, potrivit datelor din proiect consultate de Bună Ziua Brașov. Planul presupune transformarea și redistribuirea unor posturi existente, actualizarea denumirii unor compartimente și modificarea atribuțiilor de subordonare și coordonare.
Numărul total de posturi nu crește
Reorganizarea propusă nu presupune o majorare a numărului total de posturi. Organigrama va rămâne cu 119 posturi aprobate.
„Modificările se realizează fără majorarea numărului total de posturi aprobat, care se menține la 119”, se arată în adresa transmisă Consiliului Județean Brașov de conducerea regiei.
Una dintre principalele modificări este apariția unui post de director administrativ, prin transformarea unui post existent. Acesta va conduce Direcția Administrativă și se va afla în subordinea directă a directorului general.
Noua direcție va avea rolul de structură de conducere și coordonare pentru integrarea activităților economico-financiare, tehnice, patrimoniale și investiționale.
Se reorganizează și structura economică
Planul prevede și reorganizarea Serviciului Economic, prin comasarea Compartimentului Financiar, Salarizare și Buget cu Compartimentul Contabilitate de Gestiune. În urma acestei modificări va rezulta Compartimentul Contabilitate, care va avea trei posturi de execuție.
Totodată, va fi înființat Compartimentul Comercial, cu trei posturi de execuție, prin redistribuirea și transformarea unor posturi existente.
O altă structură prevăzută în noua organigramă este Compartimentul Control Financiar de Gestiune, care va fi subordonat direct directorului general și va funcționa în afara Direcției Administrative.
Achizițiile vor fi integrate într-o structură mai largă
Și Compartimentul Achiziții va fi reorganizat. Acesta își va păstra subordonarea ierarhică directă față de directorul general, însă va primi o denumire și atribuții mai largi.
Noua structură se va numi Compartimentul Investiții, Relații Publice și Atragere Fonduri, ceea ce va reuni într-un singur compartiment activități legate de investiții, comunicare și identificarea și atragerea surselor de finanțare.
În cadrul reorganizării este prevăzută și modificarea structurii de securitate aeroportuară, conducerea regiei urmând să opereze schimbări în această zonă a organigramei.

