Noua zonă rezidențială Tractorul începe, încet-încet, să semene mai mult cu un cartier în care oamenii să poată locui decât cu un șantier imobiliar lăsat neterminat. După ce municipalitatea a început să pună presiune pe dezvoltatorii care au ridicat blocuri, dar nu și-au dus până la capăt obligațiile privind infrastructura, Primăria Brașov anunță și amenajarea unui parc de peste 3.000 de metri pătrați între străzile I.C. Brătianu și Nicolae Labiș.
Terenul pe care urmează să fie amenajat parcul este, în prezent, unul dintre spațiile care nu spun mare lucru despre imaginea de ansamblu cu care au fost promovate noile ansambluri de locuințe din Tractorul. În locul unui spațiu verde amenajat, locatarii au avut în fața blocurilor noroi, praf, bălării și terenuri neamenajate.
„În locul terenului pe care îl vedeți va fi un parc”, a transmis primarul George Scripcaru, care susține că municipalitatea pregătește amenajarea unei suprafețe de peste 3.000 de metri pătrați între străzile I.C. Brătianu și Nicolae Labiș.
„Copiii vor avea unde să se joace, iar cei care locuiesc aici vor avea un spațiu verde aproape de casă”, a precizat edilul.
Apartamente noi, infrastructură rămasă în urmă
Problema parcului este, de fapt, doar o parte dintr-o situație mult mai amplă cu care s-a confruntat noua zonă rezidențială Tractorul.
În ultimii ani, cartierul s-a dezvoltat într-un ritm accelerat, cu sute de apartamente construite și vândute, însă infrastructura din jurul unor blocuri nu a ținut întotdeauna pasul cu dezvoltarea imobiliară.
În vara anului 2025, verificările făcute de Primăria Brașov au scos la iveală o situație semnificativă: 21 de dezvoltatori imobiliari, cu 39 de proiecte, nu își respectaseră obligațiile prevăzute în certificatele de urbanism sau în avizele Comisiei de circulație. În unele cazuri era vorba despre trotuare care trebuiau amenajate, în altele despre tronsoane de stradă care ar fi trebuit modernizate.
Problema era cu atât mai importantă cu cât, în anumite situații, blocurile fuseseră deja finalizate, iar dezvoltatorii obținuseră certificate de atestare a edificării, documente care le-au permis să își intabuleze construcțiile și să vândă apartamentele.
Concret, oamenii ajungeau să locuiască în blocuri noi, dar ieșeau din acestea direct în zone cu pământ, pietriș și noroi, fără trotuare amenajate sau cu străzi care nu corespundeau infrastructurii prevăzute în documentațiile de urbanism.
Primarul George Scripcaru a susținut atunci că municipalitatea va cere dezvoltatorilor să își respecte obligațiile și a anunțat că, în caz contrar, vor fi analizate inclusiv demersuri juridice privind certificatele de edificare.
„Oamenii și-au cumpărat apartamente după niște imagini frumoase”
În paralel cu presiunile puse asupra dezvoltatorilor, municipalitatea a început să intervină și asupra infrastructurii publice din zonă.
Pe strada I.C. Brătianu au început lucrări de modernizare, suportate de dezvoltatorii care aveau obligații restante, iar pentru alte tronsoane au fost pregătite documentațiile necesare. În același timp, municipalitatea și Compania Apa Brașov și-au asumat intervenții privind canalizarea pluvială și iluminatul public.
Lucrările de modernizare continuă în prezent pe mai multe străzi din zona nouă Tractorul, inclusiv I.C. Brătianu, 1 Decembrie 1918, Tiberiu Eremia și Nicolae Labiș, fiind executate lucrări de canalizare pluvială, iluminat public, trotuare și asfaltare.
În acest context, următorul pas este amenajarea spațiului verde dintre I.C. Brătianu și Nicolae Labiș.
„Oamenii și-au cumpărat aici apartamente după niște imagini frumoase, dar în fața blocurilor au găsit noroi și praf. Punem acum zona în ordine. Amenajăm trotuare, asfaltăm străzile și amenajăm și acest parc care lipsea și era de mult așteptat”, a declarat George Scripcaru.
Parcul va ocupa peste 3.000 de metri pătrați și ar urma să ofere atât o zonă verde pentru locatarii din cartier, cât și un spațiu de joacă pentru copii.


Un comentariu
Este un parc construit de catre Casa Nobel. Primaria nu are nimic de a face. Jumătate este deja finalizat de mult, cealaltă jumătate este in curs de amenajare.