Protest la Inspectoratul Școlar Județean Brașov, joi. Părinții sunt nemulțumiți pentru că au aflat că numărul de îngrijitoare din creșe va fi drastic redus. Fostul viceprimar Flavia Boghiu vine cu soluții.
După cum vă informa Biz Brașov, aici, un protest va avea loc joi în fața Inspectoratului Școlar Județean Brașov în contextul reducerilor personalului din creşele din Braşov – după ce ele au trecut, prin lege, de la Serviciul Creşe, din subordinea Primăriei Braşov, în reţeaua şcolară a Ministerului Educaţiei.
Părinţii reclamă că o singură îngrijitoare ar putea fi alocată la două grupe de copii (20–23 de copii de grupă), ceea ce înseamnă un total de 40–46 de copii antepreşcolari în grija unei singure persoane.
O petiţie online cu titlul „Opriţi reducerea personalului în creşele din Braşov. Siguranţa copiilor e în pericol!” a strâns rapid mii de semnături, fiind adresată Primăriei Municipiului Braşov, ISJ Braşov şi Ministerului Educaţiei.
Reprezentanții IȘJ Brașov susțin că părinții nu sunt corect informați și că micuții nu vor avea de suferit din cauza schimbării legislatine:
„În ceea ce priveşte îngrijorarea părinţilor, că aceste măsuri vor lăsa copiii din creşe fără personal de îngrijire suficient, îi asigurăm că normativele existente sunt calculate astfel încât să acopere toate activităţile specifice, în condiţii de siguranţă, atâta timp cât fiecare angajat respectă obligaţiile din fişa postului şi activităţile prevăzute pentru acest nivel de învăţământ”, a transmis purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur.
În acest context, fostul viceprimar Flavia Boghiu susșine că există soluții de rezolvare a acestei probleme:
„O situație absurdă și care poate pune siguranța copiilor noștri în pericol, e pe cale să se întâmple. Trebuie oprită. Să vă povestesc absurditatea:
Vineri am aflat de la creșa la care este înscrisă fetița noastră, că se reduc posturile pentru îngrijitoare începând de săptămâna următoare. Educatoarea Sarei ne-a explicat cum acum câțiva ani erau două sau chiar trei îngrijitoare și o educatoare la o grupă de copii, acum s-a ajuns la o îngrijitoare și o educatoare per grupă, iar conducerea a anunțat că imediat se pune în aplicare un normativ prin care se reduce și mai mult personalul, putând să se ajungă și la o îngrijitoare la două grupe de copii.
O grupă de creșă este normată la 15 copii, cu vârste cuprinse între trei luni și trei ani. Vă rog să vă imaginați o singură îngrijitoare la treizeci de copii. Ea trebuie să-i schimbe, trebuie să-i pună la culcare, să îi plimbe în brațe, să le dea de mâncare, să se ducă cu ei la baie. Iar copiii de această vârstă tind să nu țină cont de ordine. Mulți copii vor să meargă la baie în același timp în care alții au un tantrum și alții plâng până când varsă.
Lipsa de personal auxiliar, în speța de față îngrijitoare, poate duce la accidente grave, copii care se lovesc, doar pentru că îngrijitoarea nu poate fi în mai multe locuri în același timp. Este absurd să acceptăm asta, ca părinți, ca decidenți, ca societate. Aceste posibile efecte grave trebuie evitate cu orice preț”, a scris fostul viceprimar al Brașovului pe pagina personală de socializare.
Flavia Boghiu susține că există mai multe soluții prin care se poate rezolva această situație:
„Pe termen scurt:
– ISJ Brașov (sau din alte județe în care există această situație) analizează machetele de personal și decide că lasă îngrijitoare suficiente la creșe, mută doar din personalul auxiliar de administrare (spălătorese, administrator, magazioner etc).
– Primăria Municipiului Brașov, în baza legii 198/2003, art. 140, (3) lit. c) suplimentează finanțarea complementară și acoperă costurile cu personalul nedidactic care excede finanțarea de bază. Se poate cere în următoarea ședință de CL. Îi voi ruga pe colegii mei din Consiliul Local Brașov să depună un HCL în sensul ăsta, apoi sumele se pot acorda la rectificare.
Pe termen mediu și lung:
– Modificarea Ordinului de ministru de către Ministerul Educației sau dacă Ministerul refuză, depunerea unui proiect de lege. Am discutat cu colegii mei din USR din Parlament în acest sens.
Este o situație frustrantă și absurdă în care se află mii de copii din toată România. O situație care există doar pentru că instituții care ar trebui să conlucreze și să comunice între ele pentru găsirea unor soluții, nu o fac pentru că „se respectă legea”. De parcă legea e cioplită în piatră și nu se poate schimba”, a mai explicat fostul viceprimar Fravia Boghiu.


Un comentariu
Copiii lor vor vi bătuți și maltratați cum am pățit și eu cu copilul meu la grădinița Nr 9 Brașov și nu vor putea face nimic ba mai mult m-am trezit cu dosar penal la secția 3 poliție pt Chipurile agresiuni și injurii presupuse asupra educatoarelor deși mă aflam cu minorul de mânuță în grădiniță și ele au camere video acolo.M-am prezentst la secția 3 poliție și am dus un dosar cu poze ale copilului vănat la ochi și gura spartă , tâmpla umflară, vene sparte bătut cu semne pe corp cât și reclamațiile mele către inspectoratul școlar.Milițienii au închis dosarul instant.