38 de urși au fost împușcați sau eutanasiați în județul Brașov de la începutul anului, dintre care 14 de pe raza municipiului Brașov. Autoritățile spun că alungarea și relocarea nu au rezolvat problema animalelor care au ajuns în comunitate.
38 de intervenții asupra urșilor s-au încheiat, de la începutul anului și până în prezent, cu extragerea prin eutanasiere (tranchilizare și injectare cu o substanță otrăvitoare) sau împușcare a exemplarelor în județul Brașov, potrivit datelor prezentate de Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.
Intervențiile au fost realizate în baza prevederilor OUG nr. 81/2021, act normativ care stabilește procedurile pentru intervenția imediată în cazul exemplarelor de urs care ajung în intravilan, provoacă pagube sau reprezintă un pericol pentru oameni și bunurile acestora.
Potrivit procedurii, intervenția se realizează gradual.
Prima măsură este alungarea ursului, urmată, dacă situația o impune, de tranchilizare și relocare. În situațiile în care aceste metode nu sunt eficiente, poate fi dispusă extragerea prin eutanasiere sau împușcare. Decizia aparține conducătorului echipei de intervenție, respectiv primarului sau, după caz, viceprimarului, și este consemnată în raportul evenimentului.
Echipa de intervenție este constituită la nivelul unității administrativ-teritoriale și include primarul sau viceprimarul, reprezentanți ai structurilor de jandarmi, personalul tehnic al gestionarului fondului cinegetic și medicul veterinar.
„În anul 2026 până în prezent, în urma aplicării prevederilor OUG nr. 81/2021, la nivelul județului Brașov 38 de intervenții s-au soldat cu extragerea prin eutanasiere sau împușcare a exemplarelor de urs”, a anunțat Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.
Potrivit reprezentanților instituției, cele 38 de cazuri au fost precedate de numeroase acțiuni de alungare sau de capturare și relocare. În unele situații, aceste măsuri nu au avut efectul așteptat, exemplarele revenind ulterior în intravilanul localităților și provocând noi pagube în gospodării sau generând riscuri pentru siguranța publică.
Sesizarea unui caz în care este necesară intervenția imediată se poate face prin numărul unic de urgență 112 sau prin alte mijloace de comunicare prin care poate fi alertat comitetul local pentru situații de urgență.

