VIDEO Preot filmat în timp ce agresează un elev de clasa a VI-a la ora de Religie pe care o „predă” la Liceul Sportiv din Brașov.
Momente revoltătoare au avut loc într-un liceu din Brașov. Un preot, „profesor” de religie, a fost filmat de copii în timp ce brusca un elev de clasa a șasea. Băiatul ar fi fost indisciplinat, iar profesorul a vrut să îl ducă cu forța la director.
Acum, mai mulți părinți spun că vor să își retragă copiii de la orele de religie, relatează TVR Info.
Imaginile şocante au fost filmate în timpul orei de religie la Liceul cu Program Sportiv din Braşov. Elevul ar fi fost obraznic, iar preotul „profesor” s-a enervat. Așa că a vrut neapărat sa îl ducă la director şi efectiv l-a târât din clasă, pentriu că băiatul se împotrivea. Scenele s-au derulat sub privirile tuturor elevilor prezenți în clasa respectivă.
Părinţii copilului agresat nu au depus plângere, pe motiv că băiatul ar avea probleme de comportament. Imaginile însă au stârnit revoltă printre alţi părinţi.
Preotul lucrează în învățământ de 10 ani, iar la liceu s-a transferat în acest an.
Conducerea unității a anunțat că profesorul va fi cercetat disciplinar.
„Profesorul” a refuzat să ofere un punct de vedere în legătură cu ancheta în care este implicat, conform sursei citate.
La numărul unic 119 se pot sesiza cazurile de violenţă, neglijare sau abuz asupra minorilor. Iar la Telefonul Copilului puteţi apela pentru consiliere şi sprijin specializat.


Un comentariu
Un anti-pomohaci, cum ar veni.