Șofer prins „afumat” bine la volan, azi-noapte, în Săcele.
La data de 25 septembrie a.c., imediat după miezul nopții, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit, pentru control, un autoturism.
La volan, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 34 de ani, care prezenta semne vizibile ale consumului de alcool. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, aflate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, la sfârșitul cărora vor fi dispuse măsurile legale.

