Recunoștința unei familii din Brașov după 74 de zile de spitalizare: cum a fost salvat un pacient de medicii de la Pavilionul Astra
O scrisoare emoționantă a fost trimisă de soția unui pacient după 74 de zile de spitalizare prin care a trecut soțul său. Diagnosticat cu endocardită, bărbatul a urmat un tratament îndelungat, apoi a avut nevoie de o intervenție chirurgicală pe cord deschis care nu se putea efectua la Brașov.
Recunoștința unei familii din Brașov
„Doamna doctor Benza Valentina împreună cu toată echipa dumneaei au făcut demersuri la toate spitalele din țară, din păcate s-a lovit și de refuzuri. După multe căutări a fost acceptat să fie operat la Spitalul de Urgență și Transplant Târgu Mureș. Multe emoții ne-au încercat pe noi, dar și pe doamna doctor Benza Valentina. Operația a decurs bine, iar în perioada de recuperare a fost transferat înapoi la Brașov. Simțim zi de zi că este mai bine, iar astăzi este externat după 74 de zile de spitalizare”, a transmis femeia.
În scrisoare, familia mulțumește întregii echipe.
„Doamna doctor Benza împreună cu tot personalul spitalului ne-au fost alături cu sufletul, nu doar ca și cadre medicale. Mai rar găsești oameni care să-ți fie aproape în momentele grele ale vieții. Încă o dată le mulțumim și le dorim sănătate, aceasta fiind cea mai prețioasă”, a adăugat soția pacientului.
Mesajul reprezentanților spitalului
„În aceste momente emoționante, considerăm că și noi, cei care trudim în Spital, trebuie să le mulțumim pacientului și familiei acestuia pentru că ne-au împărtășit povestea lor și pentru cuvintele adresate colegilor noștri. Felicitări doamnei doctor Benza Valentina și întregii echipe implicate pentru profesionalism, perseverență și grija acordată pacientului, căruia îi dorim multă sănătate și o recuperare cât mai rapidă”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

