Dosarul „șopteala” de la Brașov, verdict definitiv: acuzația de grup infracțional organizat cade pentru opt inculpați. Unul rămâne cu 3 ani și 2 luni pentru trafic de influență.
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat luni, 28 septembrie, decizia definitivă într-unul dintre dosarele desprinse din ancheta privind fraudarea examenelor pentru obținerea permiselor de conducere. Instanța a încetat procesul penal pentru mai multe dintre acuzațiile aduse celor opt inculpați care au atacat condamnările de la Tribunalul Brașov. Un inculpat rămâne însă condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru trafic de influență.
Povestea începe cu o anchetă privind o metodă de fraudare a examenului teoretic pentru permisul auto, anchetă care a vizat activitatea desfășurată în perioada 2013–2020. Potrivit procurorilor, două persoane care activau ca instructori auto ar fi organizat un mecanism prin care candidați cu un nivel redus de școlarizare erau ajutați să promoveze proba teoretică. Sumele pretinse de la „beneficiari” erau, potrivit procurorilor, în jurul valorii de 3.000 de euro.
Cum funcționa „șopteala”
Mecanismul era ingenios și, potrivit anchetatorilor, se baza pe introducerea în sala de examen a unor persoane care aveau deja permis de conducere și care se înscriau fictiv la cursuri pentru alte categorii.
Aceste persoane participau la examenul teoretic nu pentru a obține un nou permis, ci pentru a se afla în aceeași sală cu beneficiarii. În timpul testului, ele le indicau acestora răspunsurile corecte.
O altă componentă a mecanismului era stabilirea fictivă a reședinței în județul Brașov pentru unii dintre beneficiari, astfel încât aceștia să poată susține examenul la serviciul de permise din Brașov.
Ancheta a identificat aproximativ 200 de persoane despre care procurorii au susținut că au obținut permisul prin această metodă și au fost cercetate în legătură cu falsificarea condițiilor de examinare. În același dosar au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri ale inculpaților, în valoare de aproximativ 490.000 de euro.
Potrivit informațiilor din dosar prezentate în 2022, candidații ar fi plătit între 2.500 și 5.000 de euro pentru obținerea frauduloasă a permisului, iar persoanele care transmiteau răspunsurile în sala de examen ar fi fost plătite separat. Aceste sume provin însă din relatările și declarațiile prezentate în cursul anchetei, nu dintr-o constatare definitivă pentru fiecare dintre persoanele implicate.
Opt inculpați au fost condamnați la Tribunalul Brașov
Dosarul în care s-a pronunțat acum decizia definitivă este 5550/62/2023, iar Tribunalul Brașov a dat prima sentință la 11 martie 2025.
Printre inculpați s-au aflat Roșu Sergiu Nicolae, Mihai Gheorghe, Muzsikus Valerica Florentina, Tăbârcea Sorin Ovidiu, Popelea Ovidiu, Goga Andreia Lavinia, Moisă Alecsandru și Cozac Emilian.
Potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție din aprilie 2025, dosarul avea ca obiect, între altele, acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat și participație improprie la fals intelectual, iar în cazul unor inculpați existau și acuzații distincte, precum complicitate la fals în declarații, fals în declarații sau trafic de influență.
Ce a schimbat Curtea de Apel
La apel, Curtea de Apel ALba Iulia a admis apelurile celor opt inculpați în ceea ce privește condamnările.
Instanța a desființat sentința Tribunalului Brașov în aceste limite și a dispus încetarea procesului penal pentru toți cei opt în privința infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
Pentru patru dintre inculpați procesul penal a fost încetat și pentru acuzația de participație improprie la fals intelectual, în forma instigării.
În cazul unui inculpate, instanța a dispus încetarea procesului și pentru complicitate la fals în declarații, iar în cazul altui inculpat, pentru fals în declarații.
Pentru un inculpat, soluția este diferită. Curtea de Apel a redus pedeapsa de la 4 ani la 3 ani și 2 luni de închisoare, însă a menținut condamnarea pentru trafic de influență în formă continuată, în cazul a cinci acte materiale comise în perioada iunie 2019 – iunie 2020.
Pedeapsa este cu executare. Din ea va fi scăzută perioada de 24 de ore în care inculpatul a fost reținut, la 15 iunie 2022.
Decizia Curții de Apel Brașov este definitivă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au ținut să precizeze că toate permisele de conducere luate prin fraudă au fost anulate. Asta în contextul în care doar o singură persoană din cele 9 inculpate inițial a fost pedepsită de justiție în acest caz.


3 comentarii
Pentru acea suma, inconștienții realizează cumva faptul ca puneau in pericol viata atâtor oameni punând pe drumurile publice oameni care nu aveau ce cauta la volan? Suntem numărul unu la fatalități rutiere in Europa iar astfel de abateri ar trebui pedepsite mult, mult mai dur.
E plin de tzigani din astia care nu stiu sa citeasca dar au carnet,cred ca sunt in Romania in jur de 20000 30000 de oameni care au luat carnetele asa.Ar rebui o lege care sa permita politiei sa ia carmetul printr o chestie simpla ,sa i puna sa citeasca un text,nu stiu ,retras carnetul definirltiv!
Bine înțeles că trebuie oprit fenomenul,dar cel mai bine ar fi dacă s-ar da o lege pentru suspendarea definitiva a permisului de conducere pentru alcool și droguri.