Peste 187.000 de lei în amenzi și mai mult de 228 de metri cubi de material lemnos confiscat. Este bilanțul principal al controalelor desfășurate de Garda Forestieră Brașov în luna august, perioadă în care instituția a efectuat 138 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale, dar și pentru verificarea modului în care sunt expediate, transportate și comercializate materialele lemnoase.
În urma verificărilor au fost constatate 59 de fapte cu caracter contravențional, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 187.250 de lei. Totodată, inspectorii au dispus confiscarea unui volum total de 228,825 metri cubi de materiale lemnoase.
Din această cantitate, 7,380 mc au fost confiscați fizic, în timp ce pentru 221,445 mc a fost dispusă confiscarea valorică. Valoarea materialelor lemnoase pentru care s-a dispus confiscarea valorică a fost calculată la 82.450,74 lei.
Tăiere ilegală de peste 16 metri cubi
În timpul acțiunilor de control, Garda Forestieră Brașov a identificat și un caz de tăiere ilegală care poate fi încadrat ca infracțiune. Volumul de material lemnos aferent faptei a fost de 16,21 mc.
La o parte dintre controale au participat și reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliție Județene, verificările fiind realizate în cadrul acțiunilor de prevenire și combatere a ilegalităților din domeniul silvic.
O componentă importantă a activității din luna august a fost reprezentată și de verificările efectuate în sistemul SUMAL 2.0, prin intermediul căruia sunt urmărite operațiunile privind materialele lemnoase.
În total, în sistemul SUMAL au fost executate 779 de operațiuni. La solicitările privind corectarea unor date din APV-uri, autorizații, avize sau stocuri au fost realizate alte 328 de operațiuni în SUMAL 2.0.
Inspectorii au efectuat, de asemenea, 122 de verificări în sistemul informatic privind stocurile și operațiunile, precum și 329 de verificări referitoare la respectarea cadrului procedural și legal.
În urma acestor verificări au fost identificate 29 de avize de însoțire a materialului lemnos care prezentau neconformități.
Alți 14,5 metri cubi de material lemnos au ajuns în custodia structurilor silvice
În luna august, Garda Forestieră Brașov a asigurat și predarea către structurile silvice a unui volum de 14,502 mc de material lemnos. Acesta provenea din depășirea toleranțelor minim acceptate la destinatar.
Activitatea de control nu s-a limitat însă la exploatarea și circulația materialului lemnos. O parte importantă a verificărilor desfășurate de instituție a vizat și respectarea legislației în domeniul cinegetic.
168 de acțiuni de control în domeniul cinegetic
Pe linia controlului regimului cinegetic, Garda Forestieră Brașov a desfășurat în august 168 de acțiuni.
Cele mai multe dintre acestea, 152, au vizat evaluarea și crotalierea trofeelor de vânat. Inspectorii au mai efectuat șapte controale în teren privind modul de realizare a studiilor de evaluare asupra exemplarelor din speciile de interes cinegetic și două controale tematice.
Au fost realizate, de asemenea, verificări privind îndeplinirea criteriilor de licențiere, respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, precum și achitarea tarifelor de gestionare.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea braconajului, au fost efectuate patru controale. Totodată, au fost verificate 17 sesizări privind activitatea de implementare cinegetică și nouă deconturi întocmite în baza prevederilor OUG nr. 81/2021.
Inspectorii Gărzii Forestiere Brașov au participat în august și la 60 de comisii de evaluare a pagubelor produse de speciile de interes cinegetic prevăzute în Anexa 1 a Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.
În urma controalelor din domeniul cinegetic au fost constatate trei fapte cu caracter contravențional, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 2.500 de lei.

