Primăria Braşov lucrează la un plan de sistematizare a infrastructurii din zona istorică a oraşului, pentru acest an fiind planificate realizarea unor documentații. Între altele, municipalitatea analizează posibilitatea realizării unui tunelu rutier prin Muntele Tâmpa, care să lege Răcădăul de Centrul istoric al Braşovului.
În acest context derulează procedura de semnare a contractului pentru întocmirea studiului de prefezabilitate aferent acestei investiții. Costul estimat pentru realizarea documentațiilor este de 244.000 de lei. Proiectantul ar urma să analizeze și constrângerile geologice, geotehnice, urbanistice, de patrimoniu construit, de utilități sau de regim juridic al terenurilor.
Primarul George Scripcaru a precizat că la momentul amenajării cartierului Răcădău în perioada comunismului a fost luată în calcul realizarea unui tunel care să pornească din zona magazinului Star şi să se intersecteze cu strada Tâmpei din Răcădău.
Conform explicațiilor edilului, ideea tunelului nu este nouă și se regăsește în planurile urbanistice din perioada în care cartierul Răcădău a fost proiectat. Această legătură directă ar reduce semnificativ traficul din zona Calea București – Toamnei – Mureșenilor, oferind un traseu alternativ pentru locuitorii din sudul orașului.
„Eu am vorbit cu oameni ai vremii, să zic aşa, care sunt oameni în vârstă şi care au făcut în oraşul ăsta lucruri bune când funcționa Institutul Proiect, trusturile de construcŢți, TGACM (Trustul Antrepriză Generală Construcții Montaj şi Reparații, n.r.) şi alte asemenea structuri care au construit cartiere întregi în acest oraş, inclusiv cei care au construit cartierul Răcădău. Şi mi-au spus că atunci când Constantin Dăscălescu era prim ministru atunci (1982 – 1989, n.r.) şi domnul Dăugaru era secretarul de partid la Braşov, fost analizată modalitatea de accesibilitate în cartierul Răcădău dinspre şi înspre oraş. De altfel am găsit prin arhive și la Institutul Proiect planșe și schițe care arată că tunelul era prevăzut ca legătură între Răcădău și zona centrală, cu intrare din spatele zonei Universal și ieșire pe strada Tâmpei. Era o soluție gândită pentru a decongestiona accesul spre centrul Brașovului”, declarat primarul.
Chiar dacă un astfel de proiect a ridicat inevitabil întrebări legate de impactul asupra mediului, George Scripcaru a subliniat faptul că orice pas ar trebui precedat de o documentație completă. „Tunelul ar trebui gândit cu respect pentru mediu, cu studii geologice, hidrotehnice și de stabilitate. E un obiectiv strategic, dar trebuie făcut doar dacă e fezabil și sigur pentru ecosistemul Tâmpei”, a adăugat primarul Brașovului.


Un comentariu
„Argumentele” de pe vremea comunismului …..institutele care nu mai exista AU URITIT ORASUL ….
Cartierele costruite arata , si astazi, ca niste ghetouri …..uitati-va la hotelul Capitol , la aripa noua a hotelului Aro, la modarom ….absolut ORIBILE ! Uitati-va la fotografiile din 1960 !
Si vin acesti „brasoveni” , din afara arcului Carpatic , sa spuna ce f4umos au construit comunisti !!!
Cap aveti (?) minte ? Ce va mai trebuie……