Nouă persoane arestate preventiv: Vindeau țigări de contrabandă și droguri în Brașov și Covasna
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite şi de trafic de droguri de risc, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.
Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie şi opt bărbaţi, şi-ar fi început activitatea în luna februarie a acestui an, funcţionând în stil piramidal.
„În cadrul grupului ar fi existat o distribuire a sarcinilor, o parte dintre membri având rolul de a introduce ţigaretele pe teritoriul României din Ungaria, prin utilizarea unor autocamioane cu care efectuau deplasări în ţara vecină, în timp ce alţi inculpaţi identificau potenţialii cumpărători şi organizau vânzarea acestora, pe raza judeţelor Covasna şi Braşov (…) De asemenea, două dintre persoane ar fi procurat şi vândut, pentru suma de 20.000 de lei, cantitatea de circa 650 de grame de canabis”, se arată într-un comunicat al IPJ Covasna transmis AGERPRES.
Vindeau țigări de contrabandă și droguri în Brașov și Covasna
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe transporturi, însumând peste 143.000 de ţigarete, iar în urma celor 64 de percheziţii domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate înscrisuri, peste 85.000 de ţigarete, circa 1,1 kilograme de canabis, diferite cantităţi de cocaină şi amfetamină, 444.460 de lei, 25.395 de euro şi alte sume în forinţi şi dolari SUA, un pistol airsoft, dispozitive de stocare a datelor, articole pirotehnice, precum şi alte mijloace de probă.
În cursul zilei de miercuri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Covasna au dispus reţinerea celor nouă persoane, iar joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au beneficiat de suportul poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna şi ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov, precum şi de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Covasna.


Un comentariu
Măcar țineau banii cu elastice de patrioți: roșii, galbene și albastre!