Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează echipa de angajaţi.
În prezent, grupul austriac XXXLutz deţine două firme în România: Moemax Ro şi XXXLutz Mobilier.
Grupul austriac XXXLutz a intrat în România prin preluarea Kika Mobilier în 2019. Odată cu preluarea afacerii Kika din România, austriecii au schimbat denumirea firmei Kika Mobilier în XXXLutz Mobilier.
Societatea din grupul XXXLutz, care deschide magazinul de mobilă din Braşov, e Moemax Ro. Compania recrutează pentru magazinul de mobilă pe care urmează să îl deschidă la Braşov 15 oameni pentru posturile de casier, lucrător depozit, decorator, proiectant bucătării, arată anunţul de recrutare consultat de Economica.net.
Şcolarizarea va avea loc în filialele Momax din România, conform programului de training stabilit de către angajator. Şcolarizarea se va desfășura pe o perioadă de 14-20 de săptămâni și este obligatorie, se arată în anunţul de recrutare consultat de Economica.net. Pe perioada şcolarizării firma oferă contract de munca pe perioada nedeterminată, transport, cazare cu mic dejun şi diurnă.

