Un drum până la spital poate însemna pentru unii doar câteva minute petrecute într-o mașină. Pentru o persoană cu dizabilități, pentru un vârstnic sau pentru cineva care nu își permite transportul, același drum poate deveni însă un obstacol greu de depășit. Un șofer de ridesharing din Brașov încearcă să facă lucrurile puțin mai ușoare pentru cei aflați în astfel de situații.
Luci, cunoscut în comunitatea brașoveană pentru gesturile sale de solidaritate, a anunțat că, începând de luna aceasta, va efectua curse gratuite pentru persoanele cu dizabilități care au nevoie să ajungă la un spital, o clinică, un consult medical sau la alte servicii de sănătate.
Inițiativa nu este una singulară. În urmă cu câțiva ani, în perioada sărbătorilor, acesta a oferit curse gratuite unor persoane cu posibilități materiale reduse și unor vârstnici care aveau nevoie de ajutor pentru a-și transporta cumpărăturile. Gestul său de atunci a fost făcut în aceeași idee: pentru unii oameni, un drum pe care ceilalți îl consideră banal poate reprezenta o problemă serioasă.
De această dată, ajutorul este destinat în primul rând persoanelor cu dizabilități care trebuie să ajungă la medic.
„Un drum până la spital poate deveni un obstacol uriaș”
Luci spune că ideea a pornit de la o realitate simplă: nu toți oamenii au acces la un autoturism sau își permit să plătească o cursă atunci când au nevoie de servicii medicale.
„Știu că pentru unii dintre noi un drum cu mașina este ceva obișnuit. Pentru alții însă, poate fi o adevărată problemă. Uneori lipsa banilor, lipsa unui mijloc de transport sau o dizabilitate fac ca un simplu drum până la spital să devină un obstacol uriaș”, a transmis șoferul.
Cursele gratuite vor fi disponibile în Brașov, iar în anumite situații acesta spune că va încerca să ajute și persoanele care trebuie să ajungă în afara orașului.
Pentru persoanele cu dizabilități este necesară prezentarea certificatului de handicap. În situațiile în care dizabilitatea este vizibilă, certificatul nu va mai fi solicitat.
Ajutor și pentru cei care nu își permit transportul
Inițiativa nu se limitează însă la persoanele cu dizabilități. Luci spune că este dispus să ajute și persoane aflate într-o situație financiară dificilă, atunci când acestea au nevoie urgentă de transport și nu își permit costul unei curse.
„Dacă aveți nevoie urgentă de transport, dar nu vă permiteți să îl plătiți, spuneți-mi. Voi încerca să ajut acolo unde este cu adevărat nevoie”, este mesajul transmis de șofer.
Nu își propune să transforme gestul într-o campanie de imagine și spune că nu așteaptă nimic în schimb.
„Nu fac asta pentru aplauze și nici pentru vreun câștig. O fac pentru că un om aflat la nevoie nu ar trebui să rămână singur doar pentru că nu își permite un drum”, spune Luci.
Luci spune că nu poate rezolva problema transportului pentru toată lumea, dar poate ajuta acolo unde reușește.
Cei care cunosc o persoană care ar putea avea nevoie de acest sprijin sunt încurajați să transmită mai departe informația.
Pentru solicitări și informații, Luci poate fi contactat la numărul 0746.454.493.

