La acest moment, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov intervin la un accident rutier care a avut loc pe DN13, la ieșirea din localitatea Rotbav către localitatea Măieruș, județul Brașov.
În eveniment a fost implicat un singur autovehicul al cărui conducător auto, un tânăr de 24 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce urmează a fi clarificate și a ieșit în afara părții carosabile de pe sensul opus de mers.
În urma incidentului, două persoane au suferit leziuni pentru care, în acest moment, beneficiază de sprijin de specialitate.
La locul accidentului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzei care a dus la producerea incidentului.

