Procurorul brașovean Claudiu Sandu, mesaj dur după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de acordare a restanțelor salariale în valoare de un miliard de euro către magistrați: „Bani, indiferent de consecințe?”.
După cum vă informa Biz Brașov aici, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut joi, 15 octombrie, decizia din 5 mai a Curţii de Apel Bucureşti, prin care Executivul a fost obligat să plătească, inclusiv prin rectificare bugetară, drepturile salariale restante ale magistraţilor.
Restanțele salariale își au originea în recalcularea drepturilor bănești ale magistraților, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul General au decis, în 2023, majorarea cu 25% a indemnizațiilor, cu aplicare retroactivă din 2018. Diferențele salariale rezultate au fost stabilite prin hotărâri judecătorești, iar plata lor a fost eșalonată de stat. Întârzierile la achitarea sumelor au generat dobânzi și penalități, contribuind la creșterea datoriei totale, estimată în prezent la aproximativ un miliard de euro, bani care trebuie achitați către 6.817 angajați din sistemul de justiție.
Ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat un termen de 10 zile guvernului pentru achitarea restanțelor salariale către magistrați.
În acest context, procurorul brașovean Claudiu Sandu, fost vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii și actual membru al instituției critică public demersurile pentru plata restanțelor salariale câștigate în instanță de magistrați, într-un mesaj în care pune în discuție atât impactul bugetar al sumelor, estimate la un miliard de euro, cât și efectele asupra încrederii societății în justiție. Sandu admite că o parte dintre drepturile solicitate sunt justificate, dar contestă maniera în care este cerută plata acestora, indiferent de situația economică a țării.
„Trebuie să spun de la început faptul că eu consider o parte a acestor sume de bani justificate pentru că sunt rezultatul unor erori legislative specifice statului român”, scrie procurorul. El adaugă că nu a înțeles niciodată „această atitudine de forță prin care se încearcă obligarea Guvernului, oricare ar fi acesta, la plată”, scrie Claudiu Sandu într-o postare pe pagina personală de socializare.
În opinia sa, executarea obligațiilor trebuie analizată și în raport cu disponibilitățile bugetare și cu situația economică a țării.
Unul dintre principalele argumente ale lui Sandu privește riscul ca plata acestor sume să intre în competiție cu finanțarea altor servicii publice. Procurorul întreabă ce se întâmplă dacă resursele bugetare devin insuficiente pentru plata salariilor medicilor și profesorilor sau pentru asigurarea serviciilor medicale de urgență.
„Nu contează, magistrații trebuie să își încaseze banii”, scrie acesta, într-un pasaj ironic despre consecințele pe care le-ar putea avea o asemenea abordare.
El continuă cu exemple privind încălzirea locuințelor, asigurarea energiei electrice și finanțarea tratamentelor pentru boli grave.
„Lăsând la o parte sarcasmul, cred că această logică juridică este complet ruptă de realitate”, afirmă Sandu.
Procurorul invocă principiul separației puterilor în stat și susține că Guvernul trebuie să aibă un rol în stabilirea modului în care sunt distribuite resursele publice.
„Guvernul știe, sau ar trebui să știe, care sunt prioritățile, care este situația fiscală a țării și cum trebuie plătite aceste datorii istorice”, scrie el, pledând pentru o soluție bazată pe colaborarea dintre instituțiile statului.
Sandu pune în discuție și felul în care magistrații ar putea justifica în fața contribuabililor plata unui miliard de euro, în contextul dificultăților economice.
„Cum justificăm noi un miliard de euro când antreprenorii își închid afacerile, iar multinaționalele concediază sute de angajați?”, întreabă procurorul.
Acesta compară situația cu reducerile salariale aplicate profesorilor și altor categorii profesionale și critică lipsa unei raportări la nevoile celorlalte segmente ale societății.
Mesajul său nu îi pune însă pe toți magistrații în aceeași categorie.
„Este adevărat că cei mai mulți dintre magistrați își fac treaba în fiecare zi”, precizează Sandu, care consideră că problemele create în anumite zone ale sistemului judiciar pot afecta imaginea întregii profesii.
El avertizează că disputa riscă să amplifice neîncrederea publicului:
„Un dispreț din partea cetățeanului cinstit care ar trebui să fie partenerul nostru în înfăptuirea justiției”.
În final, procurorul atrage atenția că efectele ar putea depăși disputa financiară propriu-zisă și ar putea afecta respectul societății față de activitatea magistraților.
„Pierderea oricărei fărâme de respect care mai rămăsese pentru munca magistratului”, scrie Sandu, întrebându-se dacă acesta este rezultatul pe care și-l dorește sistemul judiciar.
Postarea integrală a procurorului brașovean, aici:
VREM BANII, INDIFERENT DE CONSECINȚE
Am citit azi comunicatul Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care se justifica, intr-un fel, pronunțarea unei hotarari de obligare a Guvernului la plata unor sume de bani obținute de magistrati, de-a lungul timpului, prin hotarari judecătorești.
Trebuie sa spun de la început faptul ca eu consider o parte a acestor sume de bani justificate pentru ca sunt rezultatul unor erori legislative specifice statului roman.
Cu toate acestea, fiind niste drepturi câștigate, nu am înțeles niciodată aceasta atitudine de forță prin care se incearca obligarea Guvernului, oricare ar fi acesta, la plată.
Pana la urma, separatia puterilor in stat lasa oricarui guvern posibilitatea de a aprecia modul in care își executa aceasta obligație, in funcție de disponibilitatile bugetare si de situatia economică a țării.
Comunicatul de astazi al ICCJ lămurește demersul juridic.
Astfel, in cuprinsul acestui comunicat se arata ca respectarea hotărârilor judecătorești definitive nu este condiționată de voința politica a Guvernului, de prioritățile conjuncturale ale puterii executive, sau de opțiunile sale privind distribuirea resurselor publice.
Așadar, un guvern trebuie sa execute prioritar o hotarare judecătorească iar dupa acest moment sa împartă resursele bugetare ramase către ministere.
Ce se întâmplă daca nu mai raman resurse sau daca aceste resurse devin insuficiente pentru plata salariilor medicilor sau ale profesorilor spre exemplu?
Nu contează, magistrații trebuie sa își încaseze banii.
Sau daca Romania este in dificultate fiscala si are nevoie de resurse pentru servicii de baza cum ar fi asigurarea agentului termic iarna sau a energiei electrice sau asigurarea unor servicii medicale de urgenta?
Nu contează. Cetățenii sa stea in frig pentru ca magistrații trebuie sa își primească banii.
Dar daca ar fi necesari banii pentru finanțarea unor programe care salveaza vieți, cum ar fi efectuarea unor operații urgente sau tratamentul unor boli deosebit de grave?
Nu contează, banii câștigați prin hotarari judecătorești trebuie plătiți cu prioritate.
Lăsând la o parte sarcasmul, cred ca aceasta logica juridica este complet ruptă de realitate.
Tocmai separatia puterilor in stat impiedica justitia sa guverneze. Pentru ca asta inseamna sa împarti banii de la bugetul de stat.
Guvernul este acea autoritate care are atributia de a decide cum aloca resursele bugetare.
Guvernul stie, sau ar trebui sa stie, care sunt prioritățile, care este situatia fiscala a țării si cum trebuie plătite aceste datorii istorice; iar atunci cand constata ca exista probleme grave care trebuie rezolvate, sa direcționeze sume de bani si sa amane plata altor drepturi.
Pana la urma, colaborarea dintre puterile statului ar trebui sa rezolve asemenea situații.
Stiu, unii dintre colegii mei vor fi nemulțumiți de aceasta abordare.
Eu le spun sa se uite in oglinda atunci cand sunt revoltați si sa își puna următoarea intrebare: cum justificam noi, in fata cetățeanului plătitor de taxe, plata unui miliard de euro, cu prioritate fata de alte cheltuieli bugetare?
Ce am mai livrat noi societății in afara de achitări si stramutari?
Este adevarat ca cei mai mulți dintre magistrati își fac treaba in fiecare zi, fara sa aiba vreo legătură cu crearea unor situații generale de impunitate asa cum se precizează in hotărârea LIN II.
Problema este ca aceste situații create in anumite centre de reflectie impacteaza grav bugetul de stat, același de unde noi vrem sa extragem rente de 1 miliard de euro.
Iar cetățenii plătitori de taxe vad. Înțeleg.
In plus, pentru munca prestată magistratul își primește salariul. Acest salariu nu a fost redus.
In schimb salariile profesorilor au fost reduse in ultimul an. Si nu numai ale profesorilor.
Cum justificam noi 1 miliard de euro cand antreprenorii își închid afacerile iar multinationalele concediază sute de angajați?
Oare nu ar trebui sa ne pese de alte categorii sociale?
Ce câștigăm prin acest demers finalizat in fata ICCJ?
O ură si mai mare din partea societății, din partea tuturor acelor oameni care își fac treaba zi de zi si își plătesc taxele la bugetul de atat.
Un dispret din partea cetățeanului cinstit care ar trebui sa fie partenerul nostru in infaptuirea justitiei dar care acum ne vede ca pe niste imbuibati care nu ne mai saturam de bani.
Pierderea oricărei farame de respect care mai rămăsese pentru munca magistratului, de altfel deosebit de importanta pentru o societate civilizata si un stat de drept.
Oare asta ne dorim?
Bani indiferent de consecințe?


Un comentariu
Inca odata mult respect pentru acest domn!