Browsing: alcool
Anunțat în această primăvară de primarul George Scripcaru ca unul dintre proiectele sociale prioritare ale administrației locale, centrul destinat recuperării…
Tânăr din Șimon, reținut după ce a furat alcool, două nopți la rând, dintr-o pensiune Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii…
Consumatorii de alcool din întreaga lume își reduc drastic cheltuielile, astfel încât în următorii 10 ani, la nivel mondial se…
Într-o destinație preferată de turiștii români se introduc restricții severe la vânzarea și consumul de alcool. Una dintre cele mai…
„Cuțitari de Zărnești” arestați pentru 30 de zile, după un scandal generat de consumul de alcool. Vineri în jurul orei…
Alcool vândut unui minor în zona Gării Brașov Firmă amendată și închisă pentru 20 de zile În urma unor activități…
Beat mort la volan, circula cu 154km/h prin Brașov, duminică după-amiază. Nu a oprit la semnalul agenților, dar a fost…
Accident provocat de un bărbat fără permis: A pierdut controlul și a intrat cu mașina în poarta unei case, apoi…
Șoferi și șoferițe, mai tineri sau mai puțin tineri, legați de aceleași pasiuni: alcoolul și drogurile… la volan. Acțiunile de…
Polițiștii din Sfântu Gheorghe au desfășurat o acțiune de control la un local aflat pe strada 1 Decembrie 1918, unde…
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit un autoturism, la Săcele. La volanul mașinii a fost identificată o femeie,…
În perioada 6-9 martie, conform Calendarului de acțiuni pentru reducerea riscului rutier în anul 2026, întocmit la nivelul Direcției Rutiere,…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție au dispus reținerea a două persoane, în cadrul unui dosar…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Secțiile de poliție 1–5, au organizat o acțiune care a avut ca scop verificarea…
Alcoolemii între 0,49 și 0,82 mg/l. Bilanțul unei zile de controale în trafic pe șoselele din Brașov
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat, în data de 7 februarie, acțiuni de verificare și control…
România a devenit lider la consumul de alcool, depășind cu mult media europeană. Noul raport al OCDE evidențiază nu doar…
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au fost sesizați sâmbătă. în jurul orei 08.30, de către un participant la trafic,…
Duminică dimineața în jurul orei 04.00 dimineața, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați cu privire la faptul…
Un grav accident rutier a avut loc pe o stradă din Zărnești, după ce un tânăr de 26 de ani,…
Noapte tensionată în cartierul Astra, unde un polițist local din Brașov a dat dovadă de curaj și profesionalism, intervenind într-un…
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au organizat și desfășurat ieri, în județul Brașov, o acțiune care a avut drept scop reducerea victimizării populației prin accidente rutiere generate de conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de marfă cu masa total autorizată mai mare de 2,5 tone și transportului public de persoane efectuate cu autovehicule având mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto.
Mult timp s-a crezut că un pahar de vin la cină sau o bere, în weekend cu prietenii, pot avea efecte benefice asupra sănătății. Cel mai amplu studiu realizat până acum contrazice însă această idee și demonstrează că orice cantitate de alcool, indiferent cât de mică, crește riscul de demență.
Medicamentele eliberate fără prescripție medicală pe care nu ar trebui să le amestecăm niciodată cu alcool
Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Locale Brașov, verificări la Brașov
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au deschis…
Înființat în anul 2012, site-ul www.bizbrasov.ro a devenit principala sursă zilnică de informație pentru cititorii brașoveni. BizBrasov.ro este un site de știri locale care oferă conținut de calitate pentru orașul și județul Brașov.
S.C. BIZ AFACERI MEDIA S.R.L
Brasov, Str. Octavian Goga Nr.9
office@bizbrasov.ro
Știri Brașov
Info & Servicii
Stai conectat la Știri
Înscrie-te la newsletter-ul BizBrasov și vei primi periodic cele mai importante știri ale momentului.
